Ganduri desarte....

Chiar dacă mă vei prinde sub plasa de oţel
N-am să strig.
Golurile se vor mări de la sine
Destul ca să-mi scot mâna ,si să cuprind luna.
Şi de vei face ziduri de piatră
Nicicând n-ai să zideşti închisoare pentru mine.
Pietrele se vor nărui de la sine
De îndată ce voi apărea eu.
Dacă mă vei exila şi mă vei trimite peste un ocean
Într-o barcă găurită
Am să deschid oceanul
Şi n-am să pierd nici această bătălie marină.
Sau dacă mă vei trimite în deşertul Saharei
Unde nisipul duşmănos e fierbinte,
Deodată va sufla parfum de iasomie
Ca să-mi umple serile pustii.
Ai uitat că într-una din primele noastre dimineţi
Mi-ai pus în mână o săgeată care poate ochi sunetul
Şi că tu ai fost cea care m-a învăţat
Să trag la ţintă fără greş.
Şi azi, dacă vrei să mă umpli de întuneric
De nu-mi mai pot vedea drumul,
Fii sigura c-am să netezesc cerul
Şi am să umplu lumea de lumină într-o noapte fără lună.
N-ai decât să stai cu spatele întors la mine,
Am să-ţi umplu cerul cu un cântec
Tăcut ca o rază. Iar tu, mirata, n-ai să ştii
De unde vine revărsarea aceasta de lumină.